Stalpi de baza ai muzeului

Decernarea titlului de TEZAUR UMAN VIU nu înseamnă bani sau alte avantaje materiale. Meșterii cărora le-au fost decernate aceste titluri și-au câștigat pâinea, o viață întreagă, muncind câmpul, crescând copiii, sau făcând diverse alte meserii. Onorantul titlu primit reprezintă confirmarea că nu au luptat degeaba pentru un ideal, acela de a păstra nealterat ce au învățat de la înaintași.

Teodora Purja din Agries, județul Bistrița, povestește despre cum horea mama sa, în zori, după ce punea pară la lampă și se apuca de tors, până să se trezească toată casa. Cade pe gânduri, și mai spune: “Așa o fo viața la părinți, la bunici, la tăți. No fo domni, oaminii, ca amu. O fo țărani.”

Dar, rectifica, imediat…. “O fo domni, c-o avut ominie, rusine și credință.

Și-ăla om, cred că-i domn! Care le are…. suflet curat, inima curată, și tăte.

Asta văd eu.”

Floare Finta din Negrești Oaș, județul Satu Mare, în timp ce povestește lasă să se vadă flacara de frumusețe dintr-o existența, de altminteri banala și cu potențial de abrutizare…. noua prunci, oale de mâncare, rufe de spălat la râu, grădina, sapa, câmpul și, de la capat, a doua zi. Fiecare împunsătură de ac, fiecare potrivire de culori și de mărgele i-au înnobilat existența.
Ei și celor opt prunci pe care a apucat sa-i vadă mari.

Este unul dintre stâlpii de bază ai Muzeului Țării Oașului.

Niciunul dintre TEZAURELE UMANE VII cu care echipa de proiect a stat de vorba, nu mai crede în viitor! Noi ne încăpățânăm să credem că viitorul este, totuși, promițător! Etnografii mai au mult de lucru, în anii care vin, să descopere alte comori de acest fel. La nivelul fiecărui județ există specialiști, în muzee sau alte instituții unde trecutul este menţinut în atenţia prezentului. Ei întocmesc rapoarte despre ceea ce întâlnesc pe teren. Este o veste cu adevărat bună, așa cum apreciază doamna Paula Popoiu, directorul Muzeului Satului din Capitală, partenerul acestui proiect cultural, să vezi că, în ciuda regresului evident al culturii tradiționale, în comunităţile rurale există, în continuare, un număr impresionant de „încăpățânați” care nu vor, în ruptul capului, să lase meșteșugurile și obiceiurile să moară.  

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *